Ascunsa dupa infinit

Într-o zi m-am ascuns după infinit. Era așa liniște acolo...

Stăteam ghemuită la umbra unei secunde și îmi țineam inima în pumn în zbaterea ei permanentă de a se dezbrăca de tine. Nu știi cât de tare zvâcnea în pumnul meu mic și tremurând. 

M-ai căutat peste tot, și totuși, nu te-ai gândit niciodată să mă cauți după infinit?

Eu am așteptat într-un trecut, m-am resemnat într-un prezent și m-am deznădăjduit într-un viitor, căci tu nu ai observat fetița îngenuncheată, amorțită de așteptare.

Doar vocea mea îți răsună în minte fredonând în șoaptă cuvinte pe care nimeni nu ți le-a mai spus de când eu m-am ascuns. Cuvintele mele aleargă haotic prin tine și mă prefac în obsesii. Eu m-am învățat să trăiesc cu singurătatea, dar tu, cum vei putea trăi cu obsesiile?