Noaptea...

Ziua... zbuciumata, intr-o permanenta miscare si comunicare. Oameni, cunoscuti sau pe care ii vad pentru prima data, se succed ca imaginile unei ferestre de tren in miscare. Cuvinte, chipuri, muzica, munca, rutina... Evit de mult sa mai privesc reflexia din oglinda mesei de lucru pentru ca cel de dupa sticla este mereu trist. A uitat de mult sa zambeasca. Singura alinare, amintirile, se pierd intr-un trecut interzis. Si vine noaptea... Noaptea, singuratatea doare mai tare.