Margot

 

    Nu-mi spune ca totu-i risipa, Iluzie arsa-n zadar, Reda-mi rasuflarea in pripa Si lasa-mi speranta macar, Nu-ntoarce privirea in taina, Nu-ti pune nadejdea-ntr-un pas, In fiece nastur din haina Un fir de-amintire-a ramas. Hai fa-te comod in fotoliu, Infrunta-ti tendinta spre "nu", Renunta, te rog, la orgoliu Si canta-mi din nou "voulez vouz".. Vorbeste-mi de luna, de stele, De tot ce-ti placea pana ieri, Cu mainile-n mainile mele, Cu noi si-nzecite puteri;   Din buzele-ntoarse spre tine Absoarbe dorinta dintai, Hai, vino ca ieri langa mine, Nu-mi spune ca pleci.. mai ramai!

Dimineata, in ultimele minute inainte de ora de trezire. Visam... o serbare scolara de sarbatori. Din toata valtoare de pe scena vad clar o pustoaica de 10-12 ani imbracata intr-un costum popular. Un chip luminos, toata numai zambet. Era fiica mea. Fiica noastra. Am retinut ca era rujata si semana izbitor cu mama ei. Apoi... a sunat telefonul. Nu caut semne. Cel mai probabil este revelatia unui gand ascuns pe care subconstientul il aduce in prim plan. Sau poate doar regrete nexprimate. Nu stiu. Ma gandesc doar ca daca un caine ar avea gandurile mele, ar rataci pe strazi urland...

Astazi, in jur de 12: 30, am fost la cativa pasi de interfon. Daca as fi fost mai atent, as fi putut citi pe el. Dar mi-a fost teama. Teama de situatie, de tine si, mai ales, de mine. Parca scria pe fruntea mea ce fac acolo si toti trecatorii vedeau asta. As fi vrut sa-ti spun cateva cuvinte dar m-am trezit cu gura uscata si genunchii tremurand. Adica acea senzatie de imposibil si placut in acelasi timp, care face sa creasca tensiunea periculos. Initial, n-am vrut sa-ti spun. Nu vedeam rostul. Nici acum nu stiu sigur daca-i bine ce fac. Am vrut doar sa stii ca esti cu mine mereu, in vis si in gand. Sa ma ierti!