Tot mai cumplit şi mai urât îmi este, Printr-un tunel înzăpezit trecând Să mă înec, plângând, în propriul gând, Nemaiaflând de tine nici o veste. Aud că vei ajunge-ntre neveste, Între suferitoarele de rând, Definitiv am să te pierd curând, Sunt inutile lacrimi şi proteste. Eu simt că mor uitându-mă-ndărăt, Şi cum coboară lacrimi să mă spele, Te caut într-un cuib de rândunele, Mi-e dor, măcar în poze, să te văd. Şi, totuşi, dincolo de-acest prăpăd, Tu ce mai faci, motiv al vieţii mele? Dincolo de prăpăd - Adrian Păunescu